Trec pe lângă muncitorii din fața
blocului care trag de o țeavă și-mi cer o
țigară. Le arunc pachetul aproape întreg
fără să mă opresc. Intru în bloc, descui ușa
și o trântesc în spatele meu. Respir puțin
și mă dezbrac complet - nu îmi pot lăsa ceva
care să mă ajute.
Eu nu am curaj să mă sinucid, prin
urmare nu o fac. Eu doar caut un drum and
bass, ceva, pe calculator și-l dau la volum
maxim ca să nu audă vecinii când zbier. Asta
nu mă poate omorî. Eu doar iau un cuțit din
bucătărie și deșurubez sifonul de la cadă.
Asta nu mă poate omorî. Apoi, cu coada de
la mătură, înfund șosete pe țeavă îndeajuns
de adânc încât să nu le pot ajunge cu mâna.
Nici asta nu mă poate omorî. Apoi, deșurubez
scurgerea din podea și o înfund cu un tricou
de la mama. Nici asta nu mă poate omorî.
Apoi scurgerea de la chiuvetă. Nici asta.
Apoi closetul cu costumul de la banchet.
Nici asta. Apoi mă uit la ușa de la baie
care, împreună cu cea de la intrare, e
singura modificare făcută după revoluție în
troaca asta de garsonieră. E ca un petic mai
solid decât toată haina. Ușa e un termopan
cauciucat la margini ca să nu se scurgă
multă apă. Arunc cuțitul și mătura pe hol,
încui ușa și rup cheia. Nici asta nu mă
poate omorî.
Tot ce trebuie să mai fac e să mă
păcălesc că nici dacă sparg țeava de apă nu
mor. Mă uit în oglindă, gesticulez și zic că
n-are ce se-ntâmpla, nu mor, pot bate în
pereți, pot zbiera după vecini și cineva tot
o să vină să mă scoată. Stai liniștit, unde
ai mai văzut tu camere să se umple de apă?
Pe undeva tot se scurge. Ce dracului, nu-i
submarin!
Mă așez pe podea cu spatele lipit de
mașina de spălat și îmi dau seama de
singurul amănunt necalculat în drumul spre
casă. Mă gândesc că dacă sparg numai apa
rece, chiar aș putea să strâng țeava
laolaltă cumva și aș avea destul timp să mă
agit până vine careva. În schimb, dacă sparg
și apa caldă, e prea fierbinte să mă pot
atinge de țeavă. E așa liniște că mă aud
respirând.
Îmi trebuie doar un pic de curaj ca să
iau calea lașă.
Lovesc ambele țevi cu călcâiele și se
sparg aproape simultan. Aia rece nu curge.
Mă uit la asta caldă care huruie îngrozitor,
apoi la asta rece care nici măcar nu picură.
Sar să deschid robinetul. Nimic. Sar la duș.
Nimic. Trag apa la closet și mă urc
deasupra la rezervor să văd dacă se umple.
Nimic. Abia când mă dau cu capul de perete
îmi amintesc de oamenii din fața blocului
care lucrau la țevi. Așa mi-e de ciudă că
le-am dat pachetul...
Din țeavă țâșnește apă din ce în ce mai
fierbinte pentru că stropii care sar pe mine
mă ard tot mai tare. Uitându-mă jos la apa
rece proaspăt trasă care a umplut closetul,
nu pot decât să izbucnesc într-un râs
isteric. După ce mă răcoresc bine cu cea mai
bună apă pe care am băut-o vreodată, mă
întind în cadă și mă uit în gol amintindu-mi
de ce am făcut asta. Amintindu-mi că Fumuru
a pornit toată demența asta din cauza mea,
că mi-e dor de Larion, de Eugenia, de Mutu
și de toți oamenii care au murit doar
pentru că mă știau. Și eram așa buni
prieteni, noi doi...
Apa se revarsă încet în cadă și mă
opărește pe mână. Sar pe mașina de spălat și
îmi lipesc palmele de tavanul rece și plin
de picături de la aburi. E uimitor de
văzut cât de repede se umple baia. Apa umple
cada și urcă din ce în ce mai mult. Încep să
fac pași mici pe loc și să caut un loc mai
înalt de urcat. E iar liniște. Spărtura e
acoperită de apă și fierbințeala caută să-mi
ajungă la tălpi. Pun un picior pe raft,
altul pe rezervorul de la closet și sprijin
tavanul cu mâinile. Mai am câteva minute.
Scap câteva zbierăte scurte dar încerc să mă
adun ca să-mi fac curaj să sar în apă. Să
mor mai repede. Totuși, încă mai caut
instinctiv cale de scăpare. Țeava n-o pot
opri, scurgerile nu pot desfunda, ușa n-o
pot sparge.
Apa a ajuns la o palmă de picioare și
aerul deja nu se mai poate repira.
Cad.
Scufundat până la piept, mă sperii de
propriul zbierăt și caut ușa. Mă zbat cu
mâinile de clanța ușii și simt cum apa îmi
mă consumă strat cu strat. Izbesc ușa cu
umărul dar nici măcar nu se clintește. Îmi
arunc privirea în spate și mă opresc o clipă
să văd fășiile de piele și carne sângerândă
lipite de metal. Nimic nu te poate motiva
mai mult decât asta. Apoi îmi sprijin un
picior de mașina de spălat și mă izbesc cu
spatele de ușă. La un moment dat, simt cum
cedează ceva. Tocul ușii se șubrezește din
cauza peretelui vechi. Mă îndoi cu spatele
la ușă și ambele picioare pe mașina de
spălat și împing. Mașina se îndoaie de cadă,
zidul se sfarmă în jurul tocului și mă
răstorn cu tot cu ușă pe hol, unde mă
proptesc la 45 de grade de peretele vecin.
Înainte să leșin, îmi descleștez pumnii și
văd cum unghiile s-au desprins și mi-au
rămas înfipte în palmă și cum o pastă roz,
brăzdată de crăpături roșii de carne, se
scurge de pe mine.
