- pãrinţilor mei -
Motto:
Iubiţi-vã pãrinţii ca pe voi înşivã!
Cu ochii obosiţi şi grei de lacrimi,
cu mâinile cãzute â€" aripi frânte - ,
scot apã din fântânã,
din fântâna fãrã cumpãnã,
adâncã
şi neagrã cum e noaptea.
Şi nu ştiu cum se face
cã scot gãleata
cu mare uşurinţã.
Mã strãduiesc din rãsputeri
sã deschid ochii
sã nu-mi vãrs apa,
preţioasa apã.
Aud doar cum
din ciuturã
se scurge apa în gãleata mea
şi, curios, n-am rãsturnat pe jos
o picãturã!
E întuneric înaintea mea
şi trebuie
sã duc gãleata pânã la capãt.
Drumul e-atât de lung!
Dar simt cum douã mâini
trudite,
o, trudite mâini,
desfac şi dau în lãturi bezna
ca pe o cortinã.
Aceleaşi mâini
cu grijã-mi netezesc cãrarea.
Şi merg cu ochii-nchişi,
fãrã de teamã,
pentru cã ştiu acum
cã nicio picãturã de apã nu voi pierde,
atâta timp cât cei doi îngeri de luminã,
cu mâini trudite,
alãturi îmi vor sta
neîncetat,
necondiţionat.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
intotdeauna sunt prea putine cuvintele pentru cei dragi catr nu mai sunt,consideratie!
Tot ce spui tu, Ruddy, e sfânt pentru mine. Voi reveni asupra textelor la care mi-ai fãcut anumite sugestii. Mulţumesc pentru cã eşti sincerã! De asta am nevoie.