Erai mereu în urma mea.
Te vedeam
în oglinda retrovizoare.
Niciodatã nu ai reuşit sã mã depãşeşti.
Acum,
dacã bine mã gândesc,
cred cã nici nu ai vrut sã fii
în faţa mea
vreodatã.
Te vedeam în oglindã
cum îmi zâmbeai,
iar uneori fluturai o eşarfã
albastrã,
sã-mi atragi atenţia,
probabil,
la drumul din faţa mea
sau la pericolele
ce mã pândeau...
În mintea mea,
nu era decât beţia vitezei
şi gustul dulce-amar
al celui care e
în faţã
şi priveşte mereu în urma lui.
De mult timp nu te mai vãd
în oglinda retrovizoare.
De mult timp ai dispãrut
din raza mea vizualã.
Şi, când pãrea cã te-am uitat
definitiv,
când drumul meu aproape se-ncheiase,
o zguduiturã puternicã
m-a ameţit...
Când m-am trezit,
o mânã caldã fruntea-mi netezea
şi... te-am vãzut alãturi
zâmbitoare.
-Ce faci? te-am întrebat.
Unde ai fost pânã acum?
Unde ai dispãrut?
-De mult timp îţi stau alãturi.
De mult avem acelaşi drum,
acelaşi orizont,
dar tu, tu nu m-ai vãzut
pentru cã ai privit mereu
doar în oglinda retrovizoare...
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Oglida este mereu propria imagine, ne place sau nu, oglida ne arata cine suntem, poezia curge lin ca o apa limpede.
stii, asa se-ntampla mereu, tarziu, prea tarziu uneori, observam cine ne iubeste cu adevarat, cine ne vegheaza, cine traieste pentru noi.splendida poezie,splendide versuri,reale,complexe,perfecte!!!
