Din ochii tãi,
lumina se prelinge pe umerii mei,
pe braţe, pe antebraţe,
şi se adunã în cãuşul palmelor
ca într-un cuib
o pasãre rãnitã.
Îi simt inima cum bate
şi mi-e teamã sã nu o strâng prea tare,
sã nu o doarã.
O scap uşor
şi intrã-n circuitul sângelui meu,
pânã la inimã...
De acum, ritmul inimii mele
nu se mai mãsoarã în tic-tacuri,
ci în rãsãrituri şi apusuri:
rãsãrit-apus, rãsãrit-apus...
