Ziua îşi lasã aripile obosite
Pe umerii mei,
În timp ce albastra ei tãcere
Se prelinge
Ca o dârã subţire de luminã
În fiinţa mea,
În cuvintele mele.
Coboarã, albastrã tãcere!
Coboarã!
Nu-ţi fie teamã
De cioburile din inima mea!
Sunt blânde.
Nu vei sângera
Decât atât cât vei inunda
Pustiul de umbre din mine!
Coboarã albastrã tãcere!
Coboarã!
Încet,
Cât sã se audã doar foşnetul aripii
Ce creşte
Spre un nou
Şi înalt rãsãrit...
