Impregnate cu atât de multã chitinã,
elitrele te înconjoarã ca un scut greoi
(sau, cel puţin, aşa crezi tu…)!
Te vezi invincibil, impenetrabil,
îţi imaginezi cã nimeni nu e ca tine.
Ai ajuns sã te autoproclami împãratul lumii,
fãrã sã bãnuieşti mãcar o clipã
cã eşti un cartuş demult percutat, gol,
în care tremurã zborul diluat, rarefiat
şi speriat ca un copil rãtãcit…
Renunţã la ofensiva ta asupra lumii,
desfã-ţi rigida carcasã
şi elibereazã-ţi zborul!
Nu vei zbura prea sus, ce-i drept,
şi s-ar putea ca doar o zi,
Dar vei zbura cel puţin deasupra unei flori
şi vei scãpa şi lumea şi pe tine de tenebre…
