S-a dus şi noaptea asta!
Visele şi-au luat aripile la spinare
şi, tiptil-tiptil, pãşesc
dincolo de pragul orizontului,
cu obrajii înroşiţi de sfialã!
În urma lor rãmâne un ecou,
prelung, ritmat, adânc
precum o ploaie caldã în zori.
Un mugur îşi încearcã lumina,
O poartã prinde contur şi foşneşte uşor,
Iar paşii zilei, abia nãscuţi,
Îşi cautã drumul printre urmele evanescente ale viselor...
