Virtual îmi umplu nãrile de prospeţime...
Nu cã m-aş teme de vânt,
nu cã m-aş teme de iarbã,
dar nu ştiu cine a vândut
pe 30 de arginţi
planul real...
Mai am eu o rãmãşiţã de primãvarã
prin sânge...
O simt uneori cum adulmecã
vreo depãrtare din mine,
îi simt lacrimile
şi cântecele
din ce în ce mai stinse...
Dar încã e timp,
încã mai ţin cuibãrit în piept vântul real.
Când dorul de furtunã va bântui prin voi,
mai sunt aici...
