Firescul lucrurilor este ca
norul sã tânjeascã dupã nor,
dorul sã tânjeascã dupã dor.
Unul altuia îşi sunt şi luminã
şi umbrã,
aripi contopite într-un zbor.
Dar e firesc sau nefiresc
ca umbra sã se despartã de luminã
şi, fãrã reazem, fãrã sprijin,
sã alunece pe vreo întortocheatã medinã
cu false uşi albastre?
Ce minte bolnavã disecã şi altoieşte umbra
cu patima şi cu ispita?
Ce dezinhibiţie e asta
când minţi împãnate cu gros libertinaj
coboarã în grota dobitoacelor
şi altoiesc firescul lucrurilor cu nefirescul,
pulverizarea cu implozia?
Cum mai putem noi oare
sã refacem simbioza
dintre nor şi nor,
dintre dor şi dor,
dintre luminã şi umbrã,
dintre aripã şi aripã?
Cum sã refacem firescul vieţii,
al zborului şi al iubirii?
Doar liniştea întoarsã asupra noastrã înşine,
doar exerciţiul respirãrii profunde
poate topi tabla de cearã
a minţilor golite de orice conţinut
şi poate reaprinde fitilul firescului din toate.
Deci linişte şi respiraţi!
O clipã de linişte totalã!...
