Demult,
(eram copil!)
în carnea catifelatã,
drumul îngeresc
era atât de clar,
atât de dulce-aromitor!
Câte popasuri n-am fãcut
în palma ta
cu îngeri
care urcau spre cer,
când mâinile le înãlţai ca sã te rogi,
şi coborau cu multe poveşti
în poalã,
când noaptea m-adormeai!
Ce cald era pe drumul
din palma ta!
Ce armonii divine înstelau
cerul din mine!...
Dar timpul nu iartã!
Atâtea urcuşuri
şi coborâşuri,
atâtea zboruri încrucişate
au crestat adânc palma cu îngeri,
iar drumul lor a fost acoperit de lut!
Acum rãtãcesc pe drumuri strãine…
În noaptea înstelatã din mine
aud ades` cum îngerii
se-nalţã şi coboarã
cu poala plinã de poveşti…
Ah, mamã scumpã,
nu te-am pierdut, acolo eşti…
