Mi-e dor, Doamne, mi-e dor
de respiraţia din lucruri!
E-atâta linişte acum!
E-atâta apãsare!
Nici frunzele nu mai foşnesc,
nici clinchetul moale al ploii nu mai rãsunã...
De ce şi-au oprit respiraţia toate lucrurile?
E ca şi cum ar sta cu sufletul la gurã
şi-aşteaptã...
Ce aşteaptã lucrurile, Doamne?
Ce vine dupã oprirea respiraţiei din lucruri?
Reînnoieşte, Doamne,
duhul din lucruri şi din noi
şi reuneşte-ne-n aceeaşi respiraţie
a libertãţii proaspete şi pure!...
Mi-e dor, Doamne, mi-e dor!
