Dintru-nceput, copilãria e o apã
care se opreşte
când lumea ţi-e mai dragã...
Cine îi pune zãgaz în cale?
Noi tot curgem şi ne scurgem,
în urmã o lãsãm,
exilatã pe un colţ de linişte,
ce-n adormire
se leagãnã încet
şi-ngânã în vis
eresuri vechi,
şoptite de îngeri la urechi...
Şi creşte, şi creşte depãrtarea,
pânã ce nu vedem copilãria
decât
ca pe o îndepãrtatã stea
ce tremurã încet
şi tace...
Din când în când,
câte-o sclipire
în mare tainã se reflectã
în inima a câte un cuvânt
ce zace în cine ştie ce abis,
în cine ştie cotlon de cer,
în cine ştie ce bãtaie de inimã.
Demult, tare de mult,
o voce tainicã
a pus,
pe lângã cele 10 legi de pe Sinai,
pe cea de-a unsprezecea,
care aşa ne zice:
â€Sã vã jucaţi de-a cãutarea!
E-un joc al solitudinii adânci.
Porniţi cu toţi, legaţi la ochi,
cu sufletul în palmã luminând!
Cine gãseşte mãcar un cuvânt
în care bate inima copilãriei
a aceluia sã fie copilãria în veci...â€
Şi, de atunci, au apãrut poeţii.
