Calea Poeziei e atât de imprevizibilã,
atât de misterioasã,
uneori uşoarã, ca un fulg, aproape imaterialã,
alteori grea, durã, colţoasã, ca o piatrã.
E o iluzie a te încrede în cuvintele
cu care vrei sã construieşti
o catedralã
sau o Calee Lactee,
o prãpastie fãrã de fund
sau un pisc deasupra lumii,
un zbor
sau o cãdere.
E o iluzie...
Cuvintele vin când vor ele,
cum vor ele.
Rãsar fãrã de veste.
E ca şi când ai umbla pe o potecã strãinã,
în ceaţã,
şi nu ştii unde te va duce pasul urmãtor.
Poezia e calea regalã a zborului în zigzag
între sus şi jos,
un zbor în eterul imprevizibilelor
şi atât de mult iubitelor cuvinte!
