Aluatul din care ai fost plãmãditã,
gângavã fãpturã,
s-a oţeţit,
s-a amãrât
şi se usucã,
încearcã sã devinã altceva,
doar tu, în el, acelaşi ai rãmas:
doar ura te animã.
Inutile primãveri,
inutile ierni,
inutile ploi,
inutile ceţuri,
inutile tãceri,
inutile cuvinte
au trecut prin tine:
doar ura te susţine.
Cândva vei pierde aluatul,
în zadar dospit,
iar ura se va rãzbuna pe tine
şi te va vinde pe trei arginţi.
Dacã mã întrebi cui te va vinde,
nu ştiu sã-ţi spun
ca sã-nţelegi.
Ce presupun e doar cã aluatul tãu
va suferi o lãmurire în foc sau, poate, în altceva,
şi, sigur, va fi turnat în alt tipar...
|
