Tãcerile atârnã grele pe umerii noştri.
Toate în jur îşi schimbã starea de agregare:
Aerul devine fluid,
apoi din ce în ce mai compact.
Drumurile se evaporã şi o iau în sus, spre nori.
Cuvintele stau agãţate în cuier
sau aruncate neglijent pe scaune,
pe masã,
pe jos,
ca nişte haine de care ne-am dezbrãcat
în grabã,
şi se lichefiazã
asemeni ceasurilor topite
ale lui Dali.
Ceasornicul ticãie în perete
ca o inimã obositã,
iar în privirile noastre de jãratic stins
abia mai pâlpâie o scânteie.
Depãrtarea dintre noi capãtã consistenţã de fum,
înecându-ne respiraţia.
Şi toate-acestea când tãcerile
atârnã grele pe umerii noştri,
încât ne e imposibil
sã mai facem un pas mãcar unul spre altul.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Profunzimea lirica exprima cotidianul, lumii care şi-a pierdut strãlucirea oglinzilor sufletesti. Planul uman devine fluid, parca îşi pierde materializarea. Nostalgia se observa în planul ideatic, dar supleţea sinceritãţii te inbie care reflecţie.
2.
Cat de bine e materializata tacerea! Da, parca suntem niste Atlasi cu spatele garbovit de toate cat au venit peste noi.
