Ce evoluţie uimitoare!
Oamenii au devenit atât de preocupaţi
de geometrie şi de cadastru:
cu rigle în mâini,
cu echere, compasuri,
rulete,
cu creionul dupã ureche,
fac calcule complicate.
Unii au şi telemetru cu laser.
Îşi mãsoarã cu precizie
distanţa dintre ei şi ceilalţi,
dintre umbra lor şi umbra celorlalţi.
La milimetru o mãsoarã.
Traseazã în jurul lor figuri geometrice,
Spaţii în care nimeni şi nimic nu poate pãtrunde.
Unii se închid în pãtrate,
alţii în dreptunghiuri,
triunghiuri,
paralelipipede,
romburi,
cercuri...
Şi lista coninuã...
Sunt liberi sã-şi aleagã forma doritã.
Unitate în diversitate...
Un singur neajuns au:
nu se pot distanţa
de propria lor umbrã.
Sunt hãituiţi în cuştile lor perfecte
de umbrele
care nu se lasã îndepãrtate cu niciun chip...
Doar noaptea cu întunericul
le aduce liniştea,
confortul şi siguranţa.
Atunci pare cã umbrele se topesc şi mor.
Dar, asemeni lui Prometeu,
care se refãcea dupã ce vulturul îi mânca ficatul,
aşa şi ticãloasele umbre
revin odatã cu lumina.
Dar Evrika!
Minţile lor geniale au descoperit
cã lumina trebuie înlãturatã
Şi, atunci, vor scãpa definitiv de umbre.
Nu ştiu ei încã ce vor face (sau poate cã da!),
dar am încredere cã vor reuşi!
Totul va fi bine!
