Cartea e trupul transfigurat,
edenizat,
al copacului.
Frunzele au devenit litere,
frunzişul - cuvintele îmbinate
într-un text
coerent, unitar.
Printre ele umblã un spirit liber, descãtuşat,
ca un duh al copacilor.
Eu însãmi am devenit o frunzã
ce penduleazã între doi copaci
unul de carne vie, mustind de sevã
ce vine din adâncuri mari,
altul în care esenţele
se retrag în profunzimi,
atât de greu de-atins,
şi trebuie sã plonjezi dupã ele
ca Alice în Ţara Minunilor.
E un amestec şi-o confuzie între cele douã lumi,
între cele douã regnuri,
încât nu mai ştiu cãreia dintre ele aparţin.
Mi-am ascuţit simţul auzului
atât de mult,
încât,
atunci când stau sub un copac,
aud doar şoapte de poezie,
ca o incantaţie prelungã,
iar când plonjez în foile cãrţii
aud doar foşnetul de frunze
ca o chemare dintr-o de demult poveste.
