Un cer albastru, crud, de mai,
rãsfrânt în palma mea
se scurge printre degete
prin firele de iarbã,
printre pietre...
Pe lujere firave cresc acum
nu palide petale
ci sori, comete, stele.
Îngenuncheaţi la rãdãcina
firelor de iarbã
stau îngerii,
pândind momentul unic,
clipa prea repede
şi mare,
când înfloreşte cerul pe pãmânt,
când stelele se coc
asemeni boabelor de grâu.
Aşteaptã sã culeagã rodul sacru
ca pâine sfântã sã ducã în înalturi,
în cerul crud ce curge în valuri
pe pãmânt!
