Pãmântule, ridicã-te!
Usucã-ţi lacrimile!
Adãposteşte-ţi copiii!
Îngroapã neputinţa!
Ia-ţi aripile şi le curãţã de sânge, de noroi, de scrum,
ridicã-ţi-le albastre cãtre cer!
Nu dispera!
O pandemie de viruşi nãtângi şi orbi nu e mai tare
decât tine.
Fii mult mai grijuliu cu pandemia de neiubire,
Pãmânt al meu!
În jurul tãu,
în infinitul Univers,
roiesc puzderii de Cãi-Lactee,
de Perseide.de Pleiade,
de Quasari şi de Pulsari.
De ce sã ai complexe faţã de toate-acestea?
De ce sã crezi cã Vega, Steaua Polarã
sunt mai presus de tine,
Albastra,
minunata mea Albastrã Planetã?
Aruncã-n gãuri negre
toţi viruşii ce tropãie pe tine
şi-ţi pângãresc altarele,
îţi sechestreazã
şi-ţi înrobesc izvoarele!
Scuturã-te precum un mare inorog albastru din poveste!
Sã nu te laşi strãpuns
de viruşii gângavi,
cu chip sau fãrã chip!
Ia-ţi aripile şi zboarã în Univers nestingherit
doar în luminã,
în iubire,
şi în Dumnezeu,
Pãmântule al meu!
