Vremea de strâmtorare a venit!
Lacãte atârnã grele
de la cer
pânã la pãmânt.
Stelele şi-au închis lumina
Se curbeazã pãmântul de-atâta greutate,
de-atâta neluminã
Inimile au şi ele lacãte,
încât nici pe dinãuntru nu mai putem plânge,
nici nu mai putem râde...
Vremea de strâmtorare e în noi
Şi vorbele au lacãt ce-apasã greu...
Doar jertfa cea de tainã e deschisã
Sã alergãm spre ea, s-o înconjurãm.
Clopoţelul liturgic
din argintul cel mai pur,
doar el sunã.
În rest,
e tãcere, tãcere, tãcere...
Tãcere! Lumina neînseratã sã intre prin uşile închise!
