Au ieşit la suprafaţã plãgi latente!
S-au lichefiat din gheaţa milenarã
sau revãrsatu-s-au din inimi îngheţate?
Degeaba sufletele noastre tremurã!
Cu-o frunzã îngheţatã în mâini,
degeaba strigãm din rãsputeri:
â€ţAjunge zilei rãuatea ei!â€
Degeaba soarelui trimitem
apa sãratã a lacrimilor noastre,
cãci alinare în cãldura lui nu mai gãsim.
Cu frunza îngheţatã în priviri,
goliţi suntem de toate:
timpul a stat,
planurile au cãzut
iar sensurile se nasc din latenţele
ce pânã ieri dormeau.
Cu-o frunzã îngheţatã în mânã,
inima tremurã...
Dar nu,
primãvara nu se furã.
Latentã aşteaptã-n noi,
sã izbucneascã mai verde, mai purã, mai înaltã.
