Plâng cerurile cu faţa-n palme,
zãrile tremurã,
îşi contrag limitele:
se-ntunecã!
În aşteptarea luminii,
Doamne,
rãsuflã greu iubirea.
Povara doboarã umerii ei fragili.
În absenţa luminii,
tropãie viruşi liberi pe strãzi,
bat pasul cazon pe asfaltul mâncat de ruginã.
Îngeri bolnavi scapã printre degete rugãciunile
care se preling în noroi.
Şi tropãie, tropãie viruşii liberi, cu pletele-n vânt,
cãlcând în picioare
prea slabele rugãciuni
încredinţate ultimilor îngeri bolnavi.
Iar cerul, cu faţa-n palme, plânge...
