Plâng pãsãrile lumii...
Nu mai au loc pe Pãmânt!...
În locul lor, pe garduri,
printre crengi,
pe sârmele de telegraf,
în orice colţ al lumii,
stau doar gânduri, gânduri,
pâlcuri de gânduri
sau gânduri izolate.
Oameni trãiesc, mãnâncã, dorm,
stau întinşi la soare,
se ceartã, se iubesc
fac mitinguri,
fac revoluţii,
fac demonstraţii,
pe stradã, în Parlament,
în faţa lui Dumnezeu,
şi îşi aruncã gândurile
ca pe nişte rufe murdare
sau obiecte uzate,
de unicã folosinţã.
Uneori, fug ele singure,
tiptil, în toiul nopţii,
înfiorate de dor,
la întâlnirea cu stelele,
Altele atrase de adâncuri şi tenebre
aleargã-n transã
spre luntrea lui Charon.
Trudesc din greu toţi îngerii din cer
s-adune gândurile lumii,
sã le ordoneze.
Îi vezi cum urcã şi coboarã,
pe scãrile cereşti
trişti şi tãcuţi,
cu pãsãri cuibãrite
pe-aripile înnegrite
de-atâtea gânduri omeneşti.
|
