Din palmele tale calde,
Iubire,
am înţeles cã nu numai eu îl caut pe Dumnezeu.
Şi el mã cautã pe mine.
Ne cãutãm fãrã oprire,
dar niciodatã nu ne-am întâlnit.
Atâta strãlucire şi slavã e în Dumnezeu,
atâta încleştare e în mine şi în lume,
atâtea drumuri încâlcite,
întrerupte atât de des de rãstigniri
şi de-ntrebãri fãrã rãspuns!
Drumuri fluide, sinuoase, care,
amãgitor,
m-aruncã cãtre cer,
pentru ca apoi
sã cad din nou
în hãuri.
Cum sã mã prinzi tu, Doamne,
când veşnic sunt în mers şi în schimbare?
Cum sã te-ajung eu, oare,
când drumurile ghem se fac în jurul meu
şi nu mai am scãpare?...
Şi-acum, în palmele tale calde,
Iubire,
vãd cum cuvintele mele,
crucificate-n palma ta,
se-nnimbã şi devin translucide,
transcuvinte ce îmi aratã calea
de întâlnire cu Dumnezeu.
|
