E o imensã, bogatã podgorie
tot cerul dimineţii de primãvarã.
Boabe strãvezii de luminã
atârnã pânã la pãmânt
şi fermenteazã pretutindeni:
în aer, în nori, în ţãrânã, pe pietre,
pe flori, în ochi, pe aripi.
De asta, vrãjitã, hipnotizatã, mahmurã,
toatã firea îmbrãţişeazã,
de-a valma,
lumina cu fluierãri de mierle şi zboruri sclipitoare…
Dar uite! Pe geana ta
atârnã grea
o picãturã din elixirul bahic
al primãverii!
Mã lasã s-o adun în cupa inimii-nsetate,
sã o prefac în poezie
şi sã ne lãsãm, iubire,
cotropiţi de ea!
|
