Am rãmas captivã în albastrul tãu tãios
şi m-am rãtãcit, oh, m-am rãtãcit
in gerurile din sufletul tãu!
Insulele de nori
ce capitoneazã pereţii inimii tale
deseneazã arabescuri bizare,
umbre tabu pentru dragostea mea.
Aerul tãu a devenit atât de vâscos, compact,
încât cocorii îşi curmã tânguitor zborul
şi cad pe verticala gândului stingher,
suspendat peste inima mea.
Nu mã mai amãgi cu miraje
pe care retina mea lacomã
le absoarbe ca un burete!
Lasã-mã sã-ţi deschid ferestrele!
Lasã-mã, o, lasã-mã, într-un ultim ceas,
sã-ţi sublimez albastrul tãios
în veşnicia iubirii
unde vreau sã am mereu adãpost!
