Mã spãl pe faţã
Cu apa vie, tremurãtoare,
a ochilor tãi
şi-n ochii mei coboarã zarea
înrouratã
a florilor-de-nu-mã-uita,
tot mai aproape sã mi te aducã.
Mã învãlui
cu lumina caldã
a glasului tãu
şi-n sângele meu
învolburat
te scurgi ca o tãcere
proaspãtã,
cu miros de iarbã cositã.
Şi-acum, când lângã mine eşti,
Când rãsuflarea ta de vânt
Mi-atinge inima-vioarã
mã iei şi mã arunci în absolut,
pânã în miezul cuvântului,
ca o sãmânţã
în lutul cald
din care trebuie sã rãsarã
Craiul nou al iubirii.
