E clipa când tãcerea mã-nconjoarã ca un scut,
Se arcuieşte şi mã cuprinde-n cercul ei difuz
Mi-e cald şi bine ca într-un ou de la-nceput,
Când ieri şi azi şi mâine se-mpleteau confuz.
Aud, ca într-un vis, cum vin şi se adapã,
Înfiorate, însetate, razele de lunã,
Cum sorb cu mult nesaţ din a tãcerii apã
Şi clopoţeii lor de-argint în noapte sunã.
Nu vreau sã ies nicicum din a tãcerii tramã,
Nimic nu mã îmbie afarã sã pãşesc.
Mai lasã-mi clipa când tãcerea îmi e mamã
Şi simt cum toate zãrile înalte-mi cresc!
