Abatut si dus pe ganduri,printre strazi
pasa un scrib.
Pletele carliontate flori de nalba bat in
vant.
Ploaia ierni-i uda trupul ca o gheara i se-
nfige.
Si tusind batea trotoarul,tremura ca luat
de friguri.
Ochii blanzi de caprioara lacrimand se
impreuna ,cu stelutele de gheata ce
trosnesc sub clar de luna.
Mana stanga stranage crinul prin el lantul
lui se leaga.
De faptura cea de inger ce incet spre cer
alearga.
Ea-l astepata in mansarda pentru ultimul
cuvant sarutarea dupa urma ce te duce in
mormant.
El i-i prelungeste viata intorcand a ei
vointa stiind ca asteptarea lui.
Mai traeste a ei fiinta.
Insa timpul nu cunoaste lacrima si
suferinta.
El zdrobeste tineretea si omoara a ei
vointa.
Ea cu ultima strigare.Numele pe buze-i
moare.Si razbate printre veacuri.O iubire
ce nici timpul nu o arunca in uitare.
