Coboară străbunul meu , baciul Manole,
Dinspre munţi , peste munţi, printre lunci
cu trifoi
Cu oaia cornută ca o mănăstire,
Zidindu-şi băciţa în stâna cu oi.
Din răscruce de veac , cu berbeci înfloriţi,
El turma şi-o-nalţă cu turla spre soare,
Spre ultima jertfă a Mioarei fecioară.
La nunta de taină, surpând-o-n părinţi.
Cruntă e datina , bade Manole,
Acestor păscânde, miţoase cupole,
De-o taină vegheate , în trecere lină
Spre mântuire din stranele stânii.
O, ctitorie, o, turmă, o, mit!-
Clopotniţa stânii purtată la gât !...
Trage , Manole, tălăngile toate:
La nunta Mioarei dă zvon de nemoarte,
Stârneşte şi-un vânt, şi-un spulber, să
scapere
Cu lupi...de prigoană ce rup si răstoarnă.
O, meilor tineri grăbeşte-le coarne,
În burta maicuţei lor să se apere!
Vin ierbile mari : au coasa pe umeri.
Icoana jertfirii Mioarei e-aproape.
O, lacrima oii ne-apasă pleoapa,
O, fruntea codalbă ne muge a turmă.
...Sărută capul baladei pe trunchi,
Tu, foame a lumii , tu, gură-n genunchi!...
|
