Te-am surprins, ascuns în lume, când îţi
dichiseai sublimul în ochi calmi de
rândunicã. Ţi-am gãsit chiar şi sãrutul,
complimentat de o albinã, într-un colţ de
trandafir. Ah, şi mugurele buzelor tale ce
de-abia cã înflorise! Însã, ai pierit, of,
tu parfum rãpit în nori, cãci, acolo Luna
ţi-a croit firav, un capot de mãrãcini.
Chiar şi-nverzitele grãdini, îţi duc doru'-
n pietul lor, unde, dragele-ţi sculptase,
nou sãlaş de rãdãcini.
...Şi cade roua în delir şi parcã-ţi
scrie-o melodie, pe-o petalã, printre
riduri - vai, ce portativ amar -, de-o
iubire, iar sfârşitã, undeva în cheia sol!
|
