( Madam Smaranda intrã în scenã dinspre terasã. Are o scrisoare în mânã, pe care o mai duce, din când în când spre inimã. Merge spre uşã. )
M. SMARANDA:- S-o pun la poştã!...( Brusc, se opreşte şi se întoarce la masa din centrul încãperii. ) Ia s-o mai citesc o datã! ( Citeşte cu glas tare ) â€Tolicã mamã, îţi scriu din Başcaniul tãu drag. Pânã acum nu mi-ai rãspuns la scrisori. Probabil nu ai avut timp. Å¢i-aş scrie în francezã, dar partidul nu stã sã traducã. Vreau sã ştii cã noi suntem bine, partidul nu-ţi poartã picã cã ai plecat din ţara noastrã dragã, iar eu am încercat sã te-nţeleg. Numai drept lecţie mi-au luat temporar catedra, dar mi-au dat un post bun, la bucãtãria cantinei liceului. Eu nu cred cã la Paris umblã câinii cu covrigii în coadã. Aşa cã te roagã mama sã te-ntorci acasã, cãci am vorbit şi cu tovarãşul Başcanu, secretarul judeţean al partidului, cãci fiul lui, Costeluş, a fost elevul meu, şi m-am înţeles şi cu pãrinţii fetei şi-au zis cã retrag plângerea pentru viol fãrã vreo altã pretenţie financiarã în afara a 30000 de lei, din care deja le-am dat 20000, cãci am vândut Dacia, fiindcã taicã-tu oricum nu mai putea conduce de când cu accidentul cerebral pe care l-a suferit dupã ce ai plecat. Te iubeşte mama şi te aşteaptã acasã, pe plaiurile noastre moldave.†( O sãrutã, o împãtureşte, o introduce într-un plic. Îşi şterge o lacrimã. Citeşte pe plic. ) Expeditor Anatolie Pavelescu, Paris, Rue de Montparnasse, numero 25...( Citeşte cu dicţie. ) Destinatar Pavelescu Smaranda, strada Fericirii, numãrul 147 bis...Aşa, e bine, n-au de ce sã mi-o opreascã...( Se întoarce şi dã sã iasã pe uşa principalã, când zãreşte statuia reprezentându-l pe Anatolie PAVELESCO, în mãrime naturalã, cãci între timp cãzuse prelata care o acoperea, nefiind aranjatã bine. Îi scapã jos plicul cu scrisoarea. Exclamã ) Tolicã mamã! ( Îmbrãţişeazã statuia cu patos. ) Te-ai întors, Tolicã mamã?!...E frig afarã? Eşti un peu rece...Ia! ( Îl priveşte, dându-se mai în spate ) Parcã te-ai mai îngrãşat oleacã...Tu a fait de doudou...( Îl ia de obrãjori. )
( Din holul de jos apare PAVELESCO. O vede pe M. SMARANDA. Strigã )
PAVELESCO ( din spate ):- Mamã!
M. SMARANDA ( îmbrãţişeazã iar statuia ):- Tolicã!
PAVELESCO ( apropiindu-se ):- Mamã!
M. SMARANDA ( joc comic; o nouã îmbrãţişare ):- Tolicã!
PAVELESCO ( mai aproape ):- Mamã!
M. SMARANDA:- Tolicã!
PAVELESCO ( a ajuns în spatele M. Smaranda; o bate pe umeri ):- Mamã!
M. SMARANDA ( se întoarce; îl vede pe PAVELESCO, cel real; cu uimire ):- Tolicã?! ( Se îmbrãţişeazã. Brusc, M. SMARANDA pare altã persoanã ) Ce faci, fiule?
PAVELESCO:- Bine, mamã. Justamente am sosit de la Bucureşti, de la Parlament. Ştii, unde sunt senator de Başcani...
M. SMARANDA ( stã câteva secunde pe gânduri ):- A! Da, scumpul mamei, ştiu, sigur. ( Îl bate pãrinteşte pe obraz. ) Senatoru’ lu mama!...Şi, cum e?
PAVELESCO:- Cum sã fie?
M. SMARANDA ( îl ajutã ):- Greu, cred. Greu, nu-i aşa? Nu-i de ici de colea sã pui ţara la cale, mai ales în astfel de momente prin care trece România...
PAVELESCO:- Aşa e, mamã, greu...Dar mata, ce faci? Eşti bine?
M. SMARANDA:- Sunt bine, mamã, mulţumesc de întrebare. Noi, Slavã Domnului, o ducem bine. Ţara vãd c-o duce rãu...
PAVELESCO ( uşor iritat ):- Ei, lasã ţara! Îşi revine ea, nu-i purta dumneata de grijã...Dumneata vezi-ţi de sãnãtatea matale, ia-ţi medicamentele, nu te enerva...
M. SMARANDA:- Le iau, mamã. Nu mã enervez, cã n-am de ce...Dar, vezi, mai vãd şi aud una alta la televizor...De pildã, ia zi-mi, e adevãrat ce se aude?
PAVELESCO:- Ce se aude?
M. SMARANDA:- Cã vreţi sã ne reduceţi pensiile. Nu-i bine, mamã, nu-i bine deloc. Am muncit pentru pensiile-astea, sã ştii, am plãtit contribuţiile la stat...
PAVELESCO ( şi mai iritat ):- Nu-i adevãrat, mamã! Minciuni sfruntate! Nu mai urmãri SPIN TV al lui Spinescu, cã manipuleazã...Nu le reducem...
M. SMARANDA:- Dar, le mãriţi?
PAVELESCO ( dupã câteva clipe de reflexie asupra rãspunsului ):- Le mãrim, mamã. Le mãrim.
M. SMARANDA:- Nu mã minţi?
PAVELESCO:- Mamã!
M. SMARANDA:- Te cred, te cred, fiule...Şi, cu cât? Cu cincizeci la sutã?
PAVELESCO:- Da, cam aşa.
M. SMARANDA:- Oho! O sã am şi eu o pensie bunicicã când o sã mor...
PAVELESCO:- Dar sã ştii cã le mãrim treptat. Sã evitãm un impact al creşterii lor bruşte...
M. SMARANDA:- A, da. Foarte bine gândit. Las, cã-i bine şi treptat. Mãcar s-apuc...A! dar, fiule, dit moi!...Ce-i cu statuia asta, care te reprezintã?
PAVELESCO:- Îţi place?
M. SMARANDA:- Cum nu? Eşti frumos, mamã. Tu es tres beau...Aşa ai fost dintotdeauna. Mureau fetele dupã tine...Dar ce faci cu ea?
PAVELESCO:- Ce fac cu ea? Ce fac cu ea?...Ei bine, mamã, o sã fie amplasatã în inima Başcaniului, în faţa Primãriei, chiar lângã fântâna artezianã de 2 milioane de Euro a lui Başcanu...
M. SMARANDA:- Ei, na! Nu mã minţi?
PAVELESCO:- Mamã!
M. SMARANDA:- Te cred, te cred, fiule...Ce pãcat cã eu n-am s-apuc clipa asta, c-o sã mor înaintea ta. Sunt bãtrânã şi bolnavã...
PAVELESCO:- Nu, mamã, cã n-o sã fie post-mortem. Acum, zilele-astea va fi amplasatã. Aştept numai sã iasã hotãrârea Consiliului Local...
M. SMARANDA ( uşor uimitã ):- Acum?! Zilele-astea?! Nu mã minţi?...Te cred, te cred, fiule...
PAVELESCO ( explicativ ):- Başcaniul îmi e dator cu asta, mama. Am fãcut atâtea pentru oraşul ãsta de rahat...Merit sã fiu pus în centrul lui! Şi acum, nu post-mortem! Fãrã trecut şi fãrã statui de oameni mãreţi nu putem avea viitor!
M. SMARANDA:- Dacã zici tu, fiule...
PAVELESCO:- Pãi zic!
M. SMARANDA:- Tu ştii, fiule, ce-ai fãcut şi ce meriţi...
PAVELESCO:- Pãi ştiu. Şi merit. La Başcani University studiazã tinerimea Moldovei. Fundaţia â€Viitorimea Moldovei†are atâtea acţiuni de caritate, iar Cooperativa mea Moldavã de Credite şi Împrumuturi Rapide a ajutat mii de başcani...N-o fi fãcut mai multe pentru Başcani nemernicul de Haralambie Spinescu, moguleţul lui peşte...Sunt un om politic renumit. Sã nu uitãm c-am luat prânzul cu însuşi Preşedintele Franţei…
M. SMARANDA:- Bine, fiule. Linişteşte-te, cã-ţi creşte tensiunea, ştii doar...
PAVELESCO ( calmându-se ):- Sper cã te bucurã ce auzi...
M. SMARANDA:- Cum nu, fiule? Câte zile oi mai avea n-o sã mai fii departe de mine, ca pân-acum. Merg în centru şi stau de vorbã cu tine. Te mai stropesc cu apã când e cald, te mai şterg de mizerie, de gãinaţ de pasãre de pildã, cã de, mai cade, vrei nu vrei...
PAVELESCO:- Lasã, mamã, nu-i cazul. Cãci de întreţinerea mea se va ocupa Serviciul municipal aferent...Atât le trebuie, sã vin sã vãd o dârã de praf...
( Apare DÄ‚NILÄ‚. )
DÄ‚NILÄ‚:- A! Sarutmâna, mãtuşã! Pardon, madam Smaranda...
MADAM SMARANDA:- Sã creşti mare, sã creşti mare!...
DÄ‚NILÄ‚:- Gata, am fãcut loc în magazie...O ducem? ( PAVELESCO îi face semn cã da. DÄ‚NILÄ‚ iese un pic pe uşã. )
MADAM SMARANDA:- Cine e tânãrul?
PAVELESCO:- Consilierul meu pe probleme juridice...
MADAM SMARANDA:- Îmi pare cunoscutã faţa...Apare cumva la televizor?...Aduce leit cu Robert, din telenovela ’’Suflete în derivã’’...
PAVELESCO:- E bãiatul lui Ani, mamã...Fata lui unchiu Pandele...Fratele dumitale...Care-a murit acum doi ani...
MADAM SMARANDA:- Frate-meu? Pandele?!...A murit?! Nu mai spune...Şi ce sãnãtos era!…( E uimitã. )
PAVELESCO:- Avea nouj’ de ani, mamã.
MADAM SMARANDA:- Dar era sãnãtos.
( DÄ‚NILÄ‚ reintrã cu CEI DOI ZDRAHONI. )
CEI DOI ZDRAHONI:- Sarutmâna!...Sã trãiţi, domnule senator!
( CEI DOI ZDRAHONI iau statuia şi ies cu ea pe uşã. )
MADAM SMARANDA:- Ce fac cu ea?
PAVELESCO:- O duc în magazie, pânã va fi amplasatã în piaţa centralã...Dãnicã, cu treaba ailaltã ai rezolvat?
DÄ‚NILÄ‚:- Rezolvat...V-am spus sã nu vã faceţi griji...E la loc sigur.
( Iese şi DÄ‚NILÄ‚ dupã CEI DOI ZDRAHONI. )
MADAM SMARANDA:- El e. E Robert, nu-i aşa? De unde ziceai cã-l cunoşti?
PAVELESCO:- Mamã, ţi-am spus doarã...Auzi, d-ta trebuie sã te odihneşti, ai stat mult în picioare...
MADAM SMARANDA:- Ai dreptate, fiule...Merg pe terasã. ( Se-ndreaptã spre terasã. ) Mã simt un peu obositã...Pesemne cã azi am fost în oraş...Dar pe unde-oi fi umblat?...Na, cã nu-mi amintesc deloc. J’ai oublie completement....( Iese pe terasã. Intrã pe uşa principalã CETÄ‚ŢEANUL REVOLTAT. )
|
