Se cunoşteau încã înainte de a se naşte. Acolo, în întunericul umed al sacului amniotic, s-au atins, fãrã a se vedea, şi-au ascultat inimile, au comunicat fãrã gânduri şi fãrã cuvinte.
Afarã, una, imaginea celeilalte în oglindã, se învãluiau într-o aurã de mister, se cãutau, se imitau, îşi creau o lume a lor, cu reguli nescrise, greu de perceput şi de înţeles de cãtre ceilalţi.
Aceleaşi adieri formau aceleaşi semne de întrebare în zulufii aurii, aceleaşi primãveri se nãşteau verzi în ochii lor, aceleaşi mãri sau nori stârneau aceleaşi nelinişti, albãstrindu-le privirile, aceleaşi lacrimi curgeau pe aceiaşi obraji, alinând aceleaşi dureri, aceleaşi toamne rugineau în frunzele din palmele lor, aceleaşi ierni ningeau fulgi de poveste peste aceleaşi cãciuli şi fulare, peste aceleaşi nãsucuri cârne şi obraji rumeniţi de ger. Aceleaşi litere se aşezau cuminţi în aceleaşi cuvinte pe aceleaşi foi de caiet, pãtate la fel, de aceeaşi cernealã, aceleaşi poveşti se deşirau seara la gura sobei, alãturi de torsul monoton al unui motan portocaliu, aceleaşi imagini se creau în flãcãrile aceluiaşi foc sau în aceleaşi umbre care învãluiau aceleaşi încãperi, aceleaşi vise le bântuiau aceleaşi nopţi, fãcându-le sã se trezeascã în aceleaşi dimineţi ţinându-se de mânã.
Lumea se schimba în fiecare clipã în jurul lor, devenea poate mai rotundã, ca o minge cu buline roşii, uitatã afarã în ploaie, sau poate mai abstractã, încriptatã în legi, teoreme şi formule chimice, fizice sau matematice, sau poate mai bãtrânã, în firele albe din pãrul bunicilor sau în ridurile fine care se adunau încet pe obrazul neted al mamei, sau poate exoticã, stârnindu-le aceleaşi curiozitãţi şi doruri de ducã, în ilustrate cu piramide, cu urşi polari, cu zgârâie-nori, cu insule tropicale, cu opere de artã celebre risipite prin atâtea muzee (atunci lumea devenea atât de mare, încât întreaga viaţã a lor nu ar fi putut-o cuprinde, nu ar fi putut-o cunoaşte, nu ar fi putut-o risipi în impresii, nelinişti sau melancolii).
Şi ele se schimbau în fiecare clipã, odatã cu lumea care se schimba, dar la fel.
Dacã una se rãnea la genunchi sãrind coarda, aceleaşi lacrimi sãrate zvâcneau de sub pleoapele strânse de durere ale celeilalte şi aceeaşi cicatrice micuţã se contura fin şi pe genunchiul ei; dacã uneia îi era teamã de înalţime, cealaltã nu s-ar fi suit nici în ruptul capului într-un avion, sau nu ar fi traversat un pod suspendat; dacã în palma uneia linia vieţii se desena într-un anume fel, şi în palma celeilalte observai cu uimire cum creşteau aceleaşi linii delicate care o întretãiau, aceleaşi sentimente, aceiaşi nori, aceleaşi sincope, aceleaşi zâmbete, aceleaşi boli, aceleaşi apusuri sau aceleaşi curcubeie.
Împreunã, împreunã, împreunã... ţinându-se de mânã în somn, trãind aceleaşi poveşti în aceeaşi realitate. Vieţile lor curgeau la fel, în acelaşi sens...
***
Singurã... singurã... singurã... Fãrã cealaltã, într-o altã realitate, nouã şi amarã, fãrã mâna care o ţinea de mânã în somn.... Îşi simţea braţul schilodit, ca o aripã frântã... Încerca aceeaşi durere fantomã pe care se spune cã o simt cei care au un membru amputat...
Şi sufletul schilodit...
Dar, singurã, faţã în faţã cu acestã lume nouã, a trebuit şi a învãţat, chinuit, sã o cunoascã, sã o accepte, sã facã încet-încet parte din ea, sã se bucure de ineditul ei, sã o iubeascã...
Îşi cucerise, numai pentru ea, aceastã nouã realitate, plinã de alte culori, de alte doruri, de alte drumuri, de alţi oameni. În palma sa, alte linii se desenau, conturând un alt destin, care se împletea, în alte spaţii, cu alte destine.
Însã, paralel cu aceastã viaţã pe care şi-o construia, trãia o alta, la fel de complexã şi neaşteptatã â€" a celeilate.
O urma, ca o umbrã, cu paşii minţii, pe lungi coridoare, deschizând alte uşi. Îi aduna în palme invizibile lacrimile care îi curgeau pe obraji (ai ei?, ai celeilalte?), stârnite de dezamãgiri sau iubiri neîmplinite (ale ei?, ale celeilalte?), o aştepta nerãbdãtoare sã iasã de la un examen (al ei?, al celeilalte?), o sprijinea când cãdea (ea?, cealaltã?), o ajuta sã se ridice şi o obliga sã meargã mai departe (pe ea?, pe cealaltã?), ochii ei (ai celeilalte?) priveau cu uimire şi înfiorare copilul abia nãscut, ale cãrui mişcãri le simţise în pântecul ei (al celeilalte?) şi în sufletul ei (al celeilalte?)...
Cu timpul, a ştiut cã era mai bogatã decât alţii, doar trãia douã vieţi, a ei şi a celeilalte, şi a mai ştiut cã cealaltã mânã o va ţine întotdeauna de mânã, real sau imaginar, dincolo de gânduri şi cuvinte...
|
