Ma simt ca o prizoniera intr-un
tablou...intr-un tablou cu titlul
''Deznadejde''.Parca m-a zugravit cineva
intr-un decor de noiembrie,zacand precum
frunzele moarte...moarte de atata
frig,sugrumate de tristetea pe care o
eman.Intr-o rochie de vara,alba ma plinb
prin furtuna de frig si de tristete.Parca
caut ceva si nu gasesc.Caut
imposibilul,adica iubirea si fericirea
intr-un mediu imbuibat numai cu suferinta.
De ce ma simt ca un personaj dintr-un
tablou?Deoarece de luni de zile nu pot
evada din fortareata tristetii ,care omoara
si cel mai vioi suflet.Mereu e la fel,un
peisaj impietrit...ca al unui tablou,nimic
nu se schimba,totul ramane pictat pe vecie
cu nuantele durerii.
Chiar nu mai exista fericire?Ce
ironie!Am ajuns sa ma multumesc si cu
tristetea,gasind in ea graunti de fericire
trista.Viata merge mai departe cu toate ca
fericirea noastra nu mai traieste...ca sa
supravietuiesti suferintei trebuie sa
gasesti ''frumosul'' chiar si in negura de
tristete!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Fericirea e ceea ce culegi din negura tristeţii...trist şi frumos!
Presupun ca indiferent despre ce ai vrea sa scrii, fraza ta va fi principalul motiv al lecturii, ma bucur ca m-ai facut sa citesc si altceva decat poezie.
In afara de forma placuta a frazei, imi place ca desi abordezi subiecte majore, finalul este insotit de propria concluzie care da o nota de clarificare a motivului pentru care acorzi atata atentie unor realitati cumplit de dureroase.
Rabdarea mea s-a datorat felui placut in care construiesti fraza, ai un stil de a insirui cuvintele, care dau placere cititului indiferent de subiectul tratat.
Micuta zana nu dispera, tot ceea ce este necasar reusitei se afla in tine acum, tristetile vin si pleaca dar Tu ramaii mai valoroasa si mai inteleapta de fiecare data, dovada este ca deja gasesti remediul.
