Ea curge liniştit, domol,
Purtând rãvaşul ca un sol,
Şi-al Mãrii Negre împãrat,
Adus din munte-ndepãrtat.
Carpatul stã cu fruntea sus,
Ca un profet pe gânduri dus,
Şi o priveşte-n admirare,
Cum se rãsfaţã-n stropi de soare.
Ea are valuri cântãtoare,
El are vânturi doinitoare,
Ea are peştii argintii,
El are pãsãrile, mii.
În ea se scaldã luna blândã,
În el jivine stau la pândã.
Pe malul ei sunt sãlci pletoase,
Pe el domnesc pãduri umbroase.
Şi ea cum curge-nencetat,
El stã de epoci nemişcat.
O,Doamne,cãrui dintre ei
Sã-i dau iubirea mea dintâi?
|
