Mi-ai deschis uşa garsonierei tale cu un
surâs ştrengar in ochi. Am venit la tine în
seara asta cu inima tremurând de dorinţă şi
sufletul greu de întrebări....
........................................................................................................................................................................
Te ştiu de o vreme, nu-mi aduc aminte exact
în ce moment anume mi-ai captat atenţia. Să
fi fost acum o vară când îmi zâmbeai
ştrengar din grupul gălăgios ieşit la pauza
de ţigară? Să fi fost atunci când mi-ai
mâzgălit cu un pix –de unde naiba ai găsit
pixul ăla bont- pe agendă "caietul
admiratorilor" ? Sau poate mai târziu când
am schimbat primele gânduri despre viaţă
într-o după-amiază ploioasă de marţi?
Nu-mi dau seama în ce moment ai devenit atât
de infiltrat în gândurile mele, atât de
prezent în orice pas pe culoarele reci încât
să-ţi cumpăr de Craciun, sub pretextul
copilăresc al unei petreceri colegiale,
puloverul verde cu care nu te-am văzut
niciodată îmbrăcat.
A trecut un an de-atunci. Ţi-am dat târcoale
în toate modurile posibile, căutându-ţi
sfatul în cele mai insignifiante probleme,
cerşind aprobarea ta la fiecare acţiune,
împrietenindu-mă discret şi elegant cu
oamenii pe care îi acceptai…Cred că ştiai
foarte bine ce fac incă de atunci. Îţi
simţeam gândurile si-ţi simţeam apropierea
de mine, cenzurată totuşi de experienţe
triste pentru care nu ştiu să am vreo vină.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
N-ai înţeles invitaţia mea temătoare şi m-ai
respins brutal, închizând orice comunicare,
trântind uşi şi fugind în bârlogul tău sigur
în care nimeni nu avea curaj să pătrundă. Am
insistat, ţi-am deschis uşa cu un zâmbet şi
te-am rugat iar să mă ajuţi cu o traducere.
M-ai privit lung, pe deasupra ochelarilor,
zeflemitor…Cine te-a trimis la mine? Dar ai
ştiut să mă strangi în braţe şi să-mi
şopteşti nu mai plânge. Am vorbit atunci,
amândoi, despre viaţă şi moarte, despre
oameni şi suflet, despre mine şi nimic de tine.
M-ai inrobit voit sau nu fricii tale de a
renunţa la masca zilnică. Ai dezvelit un
colţ şi m-ai lăsat să-ţi văd sufletul
şi-apoi te-ai ferecat cu mii de lanţuri
groase şi-ai pus deasupra ghimpi să mă înţep
şi să mă doară.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Mi-ai deschis uşa garsonierei tale într-o
marţi, cu programare prealabilă, poate stăm
mâine de vorbă că azi mă duc la tenis, dar
te aştept la mine dacă vrei. Am plecat
tremurând către prima infidelitate a unei
căsnicii de compromis ce dura de 4 ani. Am
venit către tine cu sufletul însângerat de
pierderi şi întrebări, de căutare şi
zbucium, de dorinţe şi păcat.
M-ai ascultat vorbind despre nedreptate şi
TVA, mi-ai explicat că greşesc şi că se
calculeaza taxă la bonus, te priveam atentă
şi te iubeam enorm, cu fiecare cuvânt ce-mi
pătrundea în vene în marţea mea cu tine.
M-ai sărutat şi m-ai iubit atunci fără
vorbe, mi-ai turnat linişte în vene şi m-ai
avut cu patimă. M-am încolăcit la picioarele
tale, strigăt mut de iubire vinovată, şi-am
rămas nemişcată în întuneric, în liniştea
trupului tău.
Am plecat abia atunci când viaţa mea
oficială a început să-şi ceară drepturile şi
sunetul neîntrerupt al telefonului a alungat
păcatul abia consumat spre un vis ferecat cu
multă grijă, în spatele măştii împrumutate.
La plecare te-am sărutat fugar şi mi-ai
răspuns la sărut vinovat şi ascuns. Te-am
sărutat în stradă, în văzul lumii, sărut
drag al unei clipe de care nu mă simt nici
acum vinovată.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Mi-ai deschis uşa garsonierei tale cu un
surâs ştrengar in ochi. Am venit la tine în
seara asta cu inima tremurând de dorinţă şi
sufletul greu de întrebări....Te doresc,
iubitul meu, cu disperarea unei iubiri
vinovate şi cu dorinţa unui trup ce şi-a
găsit stăpânul şi-l acceptă, supus.
Mi-e frică să fiu singură, ţi-am spus. Mi-e
groaznic de frică de mine azi, te rog, nu mă
lăsa singură. Am apăsat cu ultima fărâmă de
mândrie butonul telefonului şi mesajul
disperat a plecat către tine.
Mă zvârcoleam în incertitudinea gândurilor
tale când ai sunat. Vino, ai şoptit, vino la
mine. Fericire nebună ce-atârnă de-un
cuvânt, agonie şi extaz, durere şi dor.
De ce te doresc cu atâta patimă şi risc
stabilitatea unei vieţi monotone pentru
zvâcnetul tâmplelor mele când sunt lângă tine?
M-am incolăcit din nou la picioarele tale în
noaptea în care mi-ai dat voie să visez.
Ţi-am îmbrăţişat piciorul drept şi mi-am
lipit tâmpla de coapsa ta, copil naiv,
încercam să îmi umplu sufletul de tine în
scurtul timp în care mi te dăruiai.
Te-am învăluit cu dorinţa unui abandon
total. Îţi simt excitarea şi ştiu că eşti
acum în mâinile mele, te gust şi te simt
tremurând, mă joc uşor cu pielea ta încinsă,
da, te doresc, uite-mă, îţi pot da orice,
oricât...Ia-mă.
Mi-ai spus să vin lângă tine în pat şi-ai
închis ochii în întunericul noptii,
prefăcându-te că dormi.
Te-am privit mult, profitând de ochii tăi
închişi, întipărindu-mi adânc pe retină
fiecare cută a obrazului ce atingea
cearceaful alb, fiecare rid din jurul
ochilor, fiecare tremur al pleoapei.
Disperarea de a te cuprinde total într-o
privire te-a trezit şi m-ai privit mirat de
ce nu dormi? La ce te uiţi?
Am zâmbit. Să-ţi spun că mă uit la sufletul
tău pentru că vreau să-l întipăresc adânc în
mine ar fi fost o poezie desuetă pe care cu
siguranţă nu doreai s-o auzi. Eşti aici,
lângă mine, te simt respirând uşor, încerci
să mă minţi că ai adormit însă îţi aud
gândurile...
Sunt infidela. Sunt amanta unei iubiri
ciudate şi nevasta unui compromis.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Sentimentul de vina vine din acceptarea compromisului in locul ciudatei iubiri...nu,nu te judec,doar sunt alaturi de sufletul tau zbuciumat,suflet de poet...iubire in care darui ceea ce iti ramine in urma compromisului!
