numai eu şi vârful peniţei
flãmânde
mai stãm la marginea cãldurii
doar prin ea petrec poveştile înşiruite în mici perle: albe, negre
cele gri nu-mi plac
au nunaţe sîngerii
şi-mi umplu
plãmînii cu nisip
sunt paranoicã oare
cã pe bunica o aşez mereu în vârful ei?
ce sã fac dacã ea are cel mai mult alb
deschid ochii larg sã-i vãd chipul
respirã
fãrã reţinere, intru în lumea ei
zâmbesc şi îi spun ce rochie albã are
în mânã
un ulcior de lut
frumos desenat cu motive florale
daaa
în el este firul de iarbã, îhî...
acel fir de iarbã cãruia doar cu vorbe de iubire-i pot rupe lanţurile
doar cu desãvârşirea rugãciunii îi ajungi pe acoperiş
o sã stau la pândã cu vulturul alb
la marginea lumii, şi
ascult veştile
