Nu mai sunt surprinsã
de venirea celui mai flãmând anotimp
în ochi de toamnã
îi aştern în fiecare searã poveşti dislocate din cutele amintirii
unele le împrumut din glasul tãu şoptit
din vremea când se topeau zãpezi
într-un ritual
cantaţii se roagã firului de iarbã
i-aud chinul încolţirii
în semitransã, unde nu mã vede nimeni
gândul poate zburda în voie
pe toate cãrãrile
ha!
amurgul îşi ia boarfele şi pleacã bombãnind
pierde mereu
eu nu mã mai mulţumesc doar sã aşez masca în care cui vrei
o vreau doar pe umãrul drept, cu rânjetul în sus, aşa
cum sunt coarnele lunii în vreme de secetã
începe dansul, salsa
frenetic ne agãţãm firavele lãstare-n pãr
în reluãri,
sufletul, visele, moartea şi viaţa
stau la masa rotundã, votând clipa
aceea clipã previzibilã care planeazã alãturi de vulturi
în timpul, în care trec fericirea clipei
prin lanţul ce acoperã pasãrea
cu degetele mâinii drepte
strâng frunzele uscate de pe crengile primãverii, şi
o las dezbrãcatã în verdele fals
mimând veşnicia.
