odaia mea
aşeazã lângã albia unui râu
ferestre mici
lumina pãşeşte greu
prin timp culeg iluzii
pentru zile
când clipele se desfac în fire de amurg
înmuguresc
nu vreau sã îngenunchez nopţii
muntele lângã umbra frunzei
îşi ţine capul în palmã
aşteaptã seara
de pe fruntea schiloditã de aşteptare
zorile cad
împreunez mâinile
nu las merele sã scape
degeaba
acum ştiu
fãrã
sâmbure
nu poţi râvni
cerul
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
multumesc mult d-le Boris...o incantare sa va am mereu aproape...
