Nu-mi puteam imagina cã voi trage de capãtul pãdurii
cãutând seminţe
am vrut doar una, cât o linte
cer frunzelor sã ia locul vechilor vestigii
imitând şuieratul trupurilor goale
o sã-mi prind în pãr umbra stejarului
cãutând în somn pe ramul adus
de dorinţa mea nebunã
la picioarele tale
lãstari
eiii, şi, ce dacã mereu am crezut
cã în curtea mea va fi sãrbãtoare?
atârnam ghirlande în colţuri
ca sãrutul sã nu se rãneascã
îi mai aud gâlgâitul
acum
peste granitul ceruit cu atâta migalã
viaţa a cãptuşit
flori de piersici
prin peţiolul cãruia se mai chinuie sã treacã un cerb
morţi
care mã trag în iarbã
amintindu-mi cã doar ramul mai e pe post de dãdacã
nu te las, cerbule!
buzele mele vor fi barierã
pentru cel care vrea sã sã închidã ochii melcului ce moare!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Imi plac versurile, desi imi pare ca nu se continua acelas mesaj. Ochii melcului trebuie inchisi doar dupa ce nu mai pot vedea. Sa nu-l lasi!
