Rãspund florilor de magnolii
din colţul abrupt al odãii:
-Ai aşezat mii de stele pe cerul nopţii,
ai îmbrãcat de mii de ori cãmaşa albastrã,
fâşii rãmase
sunt vindecate de razele blânde ale apusului,
priveşte, linia orizontului
este deschisã!
Rãspund singurãtãţii:
-Eşti singura jertfitã în oglindã,
cum ar fi
sã-ţi smulgi pomii din rãdãcinã,
sã-ţi sãdeşti ecoul urmelor de la malul mãrii,
sã strigi:
-Mã iubeşte lumina!
Înainte sã-i rãspund inimii,
îi aşez sub picioare un preş alb.
-Inimã,
ai intrat de mii de ori pe porţile cerului,
ai îngheţat de mii de ori în aburul verii,
nu-ţi lãsa visul
sã zboare necontrolat,
pune-i cununa de frunze
în timpul meu!
