Autor:	Belean Maria Ileana ( Belean Maria Ileana ) - [ DIVERSE ]
Titlu:	Azi a vazut lumina tiparului cartea mea:"Ingerii u

Azi a vazut lumina tiparului cartea mea:"Ingerii urca la cer", Coperta şi graficã: - Mihai Cãtrunã Prefata Valentina Becart ------------------------------------------------ Note de lector Sã am de unde curge veşnic... În primãvara anului 2009 poeta Maria Ileana Belean (pseudonim â€" Henrich Maria) publicã primul volum de versuri intitulat "Jumãtate fãrã nume", editura Nico. În anul 2012 aduce în faţa cititorilor un nou volum de poezie â€�ţÎngerii urcã la cer”. Iatã cum o prezintã domnul Nicolae Bãciuţ în prima carte care a vãzut lumina tiparului: Belean Maria Ileana a descoperit virtuţile cuvântului care poate conserva emoţia, care poate vindeca nostalgii, care poate mãrturisi despre trãiri nebãnuite în viaţa unui om. O întâlnire admirabilã cu cuvântul care zideşte. Temele cãrţii mele erau şi temele vieţii ei, trãirile din poemele mele se confundau cu trãirile sale. Ceva s-a întâmplat în adâncul acestei fiinţe, frumos şi înduioşãtor, sublim şi tragic, încât nu pot decât sã treci cu înţelegere peste nesiguranţa sau inocenţa unor rostiri. Dincolo de poezia pe care o conţine, aceastã carte este un document de viaţã, unul care confirmã cã în fiecare dintre noi existã poezie, dar nu toţi o descãtuşãm, nu toţi o eliberãm, mai degrabã o sufocãm între atâtea tentaţii cotidiene"... În atelierul unde â€�ţsingurãtatea umple/ cãuşul palmei/ cu rãmãşiţele şoaptelor” poeta şlefuieşte cuvinte din roca durã a imaginarului â€" fiind într-o continuã cãutare a nuanţelor şi formelor poetice: â€�ţIeri/ ne plângeam/ de prea mult alb/ Azi/ frunzele arse/ de lacrimi/ sãrutã pãmântul/ pe unde a trecut/ ca un vis/ umbra ta/ zilele ascund/ la pieptul rãnit/ cununa de spini/ a mai trecut o noapte/ de atâta alb/ îngerii urcã la cer” (îngerii urcã la cer). Privirea candidã, uimitã nu poate înţelege risipa de â€�ţluminã” ce-i inundã retina. â€�ţIeri” era prea devreme pentru a sesiza â€" în vârtejul existenţei â€" şi umbra ce lãsa rãni nevãzute în fiecare gând care se dorea triumfãtor. â€�ţS-a spus mereu cã îngerii sunt dublul ceresc al omului. Schelling, în Philosophie der Offenbarung (Filozofia revelaţiei), îi numeşte Potenzen (dynameis pe greceşte) ale sufletului omenesc, virtualitãţile lui, variantele mai limpezi, mai structurate, ale identitãţii sale. Cu alte cuvinte, suntem mereu însoţiţi de modelul nostru, de portretul nostru îmbunãtãţit. Şi suntem â€" sau în orice caz ar fi bine sã fim â€" într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Îngerul oferã fiecãruia din actele noastre reperul aurei lui, adicã desenul lui ideal. Lângã fiecare este, îngerul aşeazã un cum ar trebui sã fie. El conjugã neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacã am fi în condiţia lui.” (Despre îngeri - Andrei Pleşu). Poeta prinde â€�ţîn tivul hainei unui vers” aducerile aminte când totul era â€�ţmiere” şi â€�ţmuguri” şi â€�ţamfore fine-n primãvarã pictau cerul infinit”… Astãzi â€�ţpaşii gândurilor” rãtãcesc orizontul şi nu pot vedea decât cum â€�ţlacrima serii/ învaţã sã moarã/ în palmã”… (Altã... faţã a aşteptãrii). Maturitatea expresiei artistice îşi pune amprenta asupra versurilor cu rezonanţã impresionistã. Pãşind desculţã prin iarba plinã de rouã, când soarele începe sã se înalţe la orizont, aceasta poate asculta â€�ţacorduri line”... mãrturii ale fuziunii cerului cu pãmântul: â€�ţAcorduri line/ pãşesc desculţe,/ rãnind mai departe cenuşiul ulciorului.../ Copacul bãtrân îmi era strãjer/ de când eram de-o şchioapã,/ acum e doar o amintire pe care o port în buzunar,/ sã-mi aline somnul.../ Gândul se frânge.../ Cu tine,/ împãrţeam aceeaşi potecã/ nu atingeam şoapta,/ doar firul ierbii,/ îl înclinam alene,/ eram liberi în clipe de tãceri.../ Acesta era momentul care urca pe treptele sufletului/ pentru a-mi fi mai aproape,/ mi-era fricã sã-l ating,/ nu erau cioburi.../ Dragostea/ ar trebui sculptatã sub pleoapã,/ pentru a nu fi oarbã...” ( Acorduri line). â€�ţEram liberi în clipe de tãceri...” spune poeta cuprinsã de nostalgia anotimpului neviciat de tumultul cotidian, de â€�ţorgoliul” luciferic al omenirii â€" omenire condamnatã sã-şi poarte crucea grea a â€�ţpãcatului originar”. Scrierea este concentratã în metafore fecunde cu profunzimi tulburãtoare. Experienţele trãite sunt fructificate în versuri ce ating o treaptã înaltã de puritate şi rafinament. Cuvintele â€" prinse într-un â€�ţjoc” al imaginarului şi fanteziei â€" se metamorfozeazã, curgând radioase în â€�ţfagurii” complexitãţii semnificaţiilor. Dorinţa poetei de a se elibera de â€�ţulciorul de lut” care se fisureazã, se degradeazã cu fiecare zi ce trece… este acerbã! Doar îngerii sunt eliberaţi de povara â€�ţformei” şi a transformãrii. Cine n-ar tânji dupã o existenţã angelicã… dincolo de eroziunile şi cicatricele timpului? Profunzimea revelatoare a adevãrurilor lãuntrice îi deschide porţi spre sferele abstracte, antrenând în ascensiunea sa, faliile rafinate ale conştiinţei. Acaparatã de taina Cuvântului, aduce în luminã forme noi şi stilizate ale expresiei poetice. De subliniat faptul, cã întreg volumul stã sub semnul cãutãrilor neobosite, şovãielilor, intensitãţilor trãirilor, în care sângele â€�ţarde” asemenea unui rug al suferinţei. Cu toate durerile care persistã pe retinã… ai senzaţia cã întreaga lume este concentratã într-o privire candidã şi tainicã. Încrezãtoare în puterile imaginarului, eficace din punct de vedere semantic, poeta cautã în invizibil cu aceeaşi ardoare cu care primele raze ale dimineţii strãpung abisul şi umbra, provocând tainele universului… gata oricând sã-i subjuge întreaga fiinţã. â€�ţOricât am încerca sã înţelegem suferinţa de orice naturã, nu vom reuşi, pentru cã înţelepciunea lui Dumnezeu depãşeşte setea noastrã nerãbdãtoare de a gãsi o explicaţie la tot ceea ce se întâmplã cu noi şi în jurul nostru. Cum însã suferinţele şi necazurile sosesc vrând-nevrând în existenţele noastre fragile, singura preocupare pe care trebuie sã o avem este gãsirea sensului acestora sau, cu alte cuvinte, modalitatea de a trãi pozitiv în mijlocul tuturor frãmântãrilor şi durerilor inerente. Chiar dacã existenţa noastrã este marcatã de anumite momente în care am spus â€�ţnu te iubesc” când trebuia sã spun â€�ţvreau sã te iubesc”, iubind şi suferind cu Cristos, veţi gãsi un sens tuturor încercãrilor, de orice naturã” (Iubirea şi suferinţa creştin-ortodoxã). â€�ţlumina intrã greu/ dar atâta timp cât cumpãr iluzii/ pentru zile când nicio razã/ n-ajunge pãsãrii prin ochi/ mã-nfrunzesc/...” (Pentru casa mea cumpãr iluzii). Poeta îşi hrãneşte clipele cu iluzii, trãirile-i extatice cãpãtând gravitate în faţa întrebãrilor inerente despre soarta omului în lume. Umbrele lãsate de lucruri şi â€�ţpe fruntea schiloditã de aşteptare” sunt motiv de nelinişte şi meditaţie asupra efemerului. Conştiinţa se ascute pânã la â€�ţţipãt” disipat într-o curgere nisipoasã. Exemple ca: â€�ţatârnatã de umbra ta”; â€�ţaceea clipã previzibilã care planeazã alãturi de vulturi...”; â€�ţşi o las dezbrãcatã în verdele fals,/ mimând veşnicia...”; â€�ţadãpostul amurgului/ se nãruie”; â€�ţViaţa/ se sfãrâmã/ ziua/ pãrãsitã/ de soare/ va lumina/ pasul meu/ etc. traduc starea poetei aflatã de veghe la vãrsarea râului în nebuloasa timpului. Spaţiile pure, învãluite în luminã şi slavã â€" sunt cele dupã care tânjeşte neîncetat â€" aceasta trãind cu credinţa “oarbã” cã â€" odatã trecutã în â€�ţnefãcut” â€" în stadiul cel mai înalt posibil, adicã de “înger”, nicio suferinţã şi nici curgerea implacabilã a timpului nu vor mai putea sã-şi punã amprenta asupra Sinelui. â€�ţRãspund singurãtãţii:/ â€" Eşti singura jertfã în oglindã,/ cum ar fi/ sã-ţi smulgi pomii din rãdãcinã,/ sã-ţi sãdeşti ecoul urmelor de la malul mãrii,/ sã strigi:/ â€" Mã iubeşte lumina!/ Înainte sã-i rãspund inimii,/ îi aşez sub picioare un preş alb/ â€" Inimã,/ Ai intrat de mii de ori pe porţile cerului,/ ai îngheţat de mii de ori în aburul vierii,/ nu-ţi lãsa visul/ sã zboare necontrolat,/ pune-i cununa de frunze în timpul meu!/ Mã-nverzesc lângã tine…” (Rãspunsuri). Gãsim în aceste versuri â€�ţumbra” lui Holderlin, esenţe complexe ale gândirii aflate în cãutarea adevãrului metafizic. Structura angelicã este evidenţiatã chiar de titlul volumului â€�ţÎngerii urcã la cer”. â€�ţaşterne în calea mea frunze,/chiar dacã sunt uscate,”... Natura este mediul ideal, fundalul suplu care contribuie la stãrile de reverie. În sânul naturii sufletul se aflã mai aproape de cer, de armonia universului â€" comunicarea cu Divinitatea având toate drumurile deschise. Vrãjitã de culori şi nuanţe abia perceptibile, poeta şi-a încercat talentul şi în picturã. De altfel, picteazã icoane pe sticlã, fãcând parte din anul 2003 şi din Asociaţia Artiştilor Plastici Mureş, participând la numeroase expoziţii de grup, festivaluri, cu icoane pictate pe sticlã. Scrierea rãspunde exigenţelor estetice, elanul creator gãsind mijlocul de a depãşi anumite tipare. Imaginarul poetei Maria Ileana Belean se caracterizeazã printr-o adevãratã fascinaţie a ancestralului, prin nãzuinţa şi speranţa de a regãsi “oazele” originale ale vieţii spirituale. Reîntoarcerea spre sursele originale este adânc încrustatã în fiecare gând: â€�ţm-aştepţi rãbdãtor/ cu tava plinã/ mãnânc pe sãturate/ din margine de cer/ umbra unui înger/ sprijinã ochii obosiţi/...” (Şi seara are hainã) Absorbitã de mirajul dupã â€�ţparadisul pierdut”, aşterne pe hârtie cuvinte cu valenţe de o rarã frumuseţe, cuvinte ce aduc în faţa cititorului nostalgia poetei dupã timpul când â€�ţulciorul de lut” nu pusese stãpânire pe spiritu-i â€�ţîngeresc”: â€�ţiubirea o înalţ în ochi/ braţele le întind spre desãvârşire/ tu-mi iei tot cerul inimii/ în palmã virtuţi de rouã cad/...” (Salsa â€" cerul inimii). Cuvintele îşi împlinesc chemarea, versurile ţâşnind asemenea unor izvoare bogate în sugestii. Lirismul ia naştere din gânduri primordiale, curate, rafinate, metaforele oglindind lucrul migãlos al poetei. Cãutarea divinitãţii implicã frãmântare â€�ţore albe”de aşteptare, iluzii şi frãmântãri: â€�ţmerg desculţã pânã la colţul casei/ privind cu jind drumul care urcã şerpuind…” În fiecare gând, în fiecare vers se contureazã nevoia acerbã de luminã şi sublim: â€�ţnu mai simt greutatea amurgului/ lumina îmi pune aripi/ mã voi prelungi/ peste strigãtul fluturilor/ ca într-o strãlucire/ te recunosc!” (te recunosc!). Poeta apeleazã adesea la memorie, la trecutul plin de amintiri şi oameni dragi (bunica...) â€�ţSunt paranoicã oare/ cã pe bunica o aşez mereu în vârful ei?/ Ce sã fac dacã ea are cel mai mult alb!/ Deschid ochii larg sã-i vãd chipul,/ respirã...” (Vârful peniţei), încercând astfel sã nu lase loc â€�ţvidului existenţial” sã punã stãpânire pe clipa prezentã â€" â€�ţdrumul ei mã va ademeni în somn / într-un jar nou nãscut/ luminii/ îi aştern la picioare un preş alb/ îi pun nume de fruct/ peste care aşez suspinul/…” (Stai, stai lângã mine). Fantezia atinge culmi înalte de manifestare. Suspinul dupã iubirile ce şi-au pierdut candoarea şi frumuseţea este silenţios, abia auzit: â€�ţte vãd parte din zori,/ stele-mi prinzi pe tâmple,/ tãceri atârni dincolo de râu,/ fãrã sã întrebi/ dacã şi mâine va ploua cu aceeaşi putere.../ Sãrut/ adãpostul crinilor/ din fiecare ungher al jurãmintelor,/ cu speranţa/ cã de azi/ voi intra în ploaia ta,/ sã am de unde curge veşnic.” (Voi intra în ploaia ta!) Dincolo de â€�ţtãcerea toamnei”, de â€�ţcuvântul obosit” şi de â€�ţtimpul care trece/ pe lângã umbrele/ rãsfoite-n/ firul de luminã/…” dincolo de tablourile în nuanţe gri, dincolo de orice ezitare, stã de veghe â€�ţvisul”, acest minunat dar care te poartã într-o lume miraculoasã. În â€�ţvârful peniţei flãmânde” rãmâne credinţa, cã odatã cu risipirea nopţii, primii zori vor fi martorii renaşterii fiinţei: â€�ţumbra nopţii/ şuierã descãtuşatã/ strânge/ ultimele zvâcniri/ pentru aduceri aminte/ sub mantia ei/ aerul alb/ prevesteşte/ încolţirea ierbii/…” (Vae soli). Coloana de sprijin a întregului volum este timpul, â€�ţochiul” impasibil care nu tresare la suferinţa şi dispariţia omului. Senzaţiile de rostogolire şi destrãmare întreţin şi accentueazã stãrile de teamã şi tristeţe. Melancolia palã nu duce spre prãpastia disperãrii. Lumina apãrã de puterea întunericului, de abisul nevãzutului. Poeta este conştientã cã, fãrã o deschidere spre transcendent şi o comunicare cu spaţiul celest totul s-ar destrãma, s-ar pierde în haosul nemãrginit. Sensibilitatea trãirilor şi limbajul rafinat frapeazã prin paleta largã a disponibilitãţilor sugestive: Tu şi Eu â€�ţdezbracã-mã/ de gânduri/ cum toamna dezveleşte/ ramul de ani/ vestind venirea serii// dezbracã-mã/ de oameni/ de chipurile lor/ vãzute doar de tine/ mã ajuţi/ sã buchisesc/ frunza care cere ajutor// îmbracã-mã/ cu primele cuvinte june/ timid le aşez pe frunzã/ în plutirea-i de vals/ le duce-n patru zãri/ numai/ Eu şi Tu/ însetaţi/ la marginea lumii.” Estetismul suav este impregnat cu aerul tare al munţilor, cu parfumul dimineţilor de primãvarã. Poeta îşi doreşte o viaţã sacrã, atemporalã, nesupusã schimbãrilor. Volumul de poezie â€�ţÎngerii urcã la cer”, semnat de poeta Maria Ileana Belean, în care â€�ţprivirea se strecoarã/ printre contururi”... stã sub semnul plenitudinii şi puritãţii â€" cu rezonanţe profunde în conştiinţa cititorului… Valentina BECART Mai 2012

Nr	Comentarii	Comentatori
1.	Felicitãri şi succes în continuare!	Ileana
2.	Felicitari Ileana cat mai multe reusite si impliniri sufletului tau cu drag	Angel

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]