a rãmas doar un sunet slab care-mi mai apãsa pieptul.
Nu-i mai simt greutatea...
Ai reuşit sã mã îmbraci în alb,
sã pot strânge lumina la piept pânã nu mai are aer...
Vroiam aşa sus peste strigãtul arborilor,
sã mut zile,
sã cer iertare anotimpurilor...
Ceaţa orbirii-mi era tovaraş...
Acum eşti aici,
cu zâmbetul celei mai duioase poveşti ofrandã...
Pâinea şi vinul acestei zile este a mea,
atât de purã, încât pot crede în ea,
şi sã o împart cu tine pânã la ultima înghiţiturã,
Ne înãlţãm aproape de porţile raiului
cu numele iubirii
pus cruce în palmã...
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Multumesc mult Maria, lumina sa te invalue mereu...te pup
