cã seara adunã urma poveştilor rotunde.
Revin cu aceleaşi tropote,
timpul nereuşind sã-i domoleascã scânteile
nici dupã zile, luni...
Erau aşa albe încât şi acum intrã cu nãvalã în odaie...
Aş putea sã-i ating sariul încã fierbinte,
pentru încã o clipã iar şi iar.
Inspir...
Aceleaşi tropote
aprind pãdurile,
de parcã regele Solomon,
şi-ar petrece sabia peste râsul lor
peste curajul de a mai face un pas,
de a gândi,
de a mima...
Maia a fost iubitã,
adâncul privirii ei,
vocea obedientã nãruia ideea de a fi,
minciuna-i rãcea atingerea ochilor.
Nici mãcar nu-şi dãdea seama cã se nãscuse oarbã,
şi cã se jucase cu chibrite,
cã în palmele-i sidefii,
frica trecerii peste munţi şi inedit
îi era rouã...
- Maia, mai lasã PC-ul, la copii le este foame!
Vremea este schimbãtoare,
se anunţã secetã sau ploi.
Mãcar ştie sã asculte bãtãile din sângele
vinului şi pâinii...
22.03.2012
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
mereu ti-am citit versurile cu drag
ai un fel aparte de a scrie
Asa este Tudor, cu timpul povestile devin din ce in ce mai rotunde, vinovati nu vor fi niciodata, doar destinul cum spune Otilia...O sa vina si vremea sa modelam destinul dupa bunul nostru plac...e nevoie de curaj, motivare si noroc...:D:D:D
Multumesc Tudor, multumesc Otilia!
Mihaela, singurul noroc este ca sufletul vede, aude si simte...altfel am ramane fara frunze in plina iarna...multumesc mult cu drag!
@ruddy, multumesc mult, mult...o seara de vis dragii mei!
Nici mãcar nu-şi dãdea seama cã se nãscuse oarbã,
şi cã se jucase cu chibrite,
cã în palmele-i sidefii,
frica trecerii peste munţi şi inedit
îi era rouã...
Nu vederea este aceea cu care privim, sufletul ne ajuta sa vedem chiar si atunci cand suntem orbi.
