sau ce multe doruri de dor încolţesc,
nu ştiu iubirii sã aduc ofrande,
dar îţi ştiu albastrul ochilor
vinovaţi, flãmânzi...
Iubite,
eşti de vinã pentru
aşezarea bãtãilor inimii deasupra sfinţilor pictaţi în altar,
pentru orbirea noastrã,
pentru jertfa tãcerii...
Mi-ai spus cã acest drum duce spre veri,
de aceea l-am ales...
Urc încrezãtoare, împrãştii scântei,
încã un pas,
nu este doar o floare de varã,
este o poianã în mii de petale,
simţuri într-un tril haotic,
aleg,
alerg
nu pot cuprinde adâncurile absolutului,
durerea fericirii,
foamea,
foamea de cuvinte
care vor
sã-şi zideascã eternitatea în noi.
Este timpul sã despici existenţa, ideea de a fi în douã,
ca pe un fruct,
sã gust pentru prima oarã,
numai aşa va coborî copilul din icoanã zâmbind…
18.03.2012
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
multumesc mult Mihaela(pot sa-ti spun asa?), multumesc Tudor prieten drag...o seara faina sa aveti!
emotionant poem, incarcat de sentimente remarc un final sensibil "ca pe un fruct,
sã gust pentru prima oarã,
numai aşa va coborî copilul din icoanã zâmbind…"