Odatã
îmi era teamã de fulgii albi, pufoşi,
sã nu-mi atingã faţa, buzele,
nu ştiam ce gânduri au, cã poartã câmpul în palme …
Sângele urca în bujori, în privire - Evanghelia era sacrã,
erai aşa aproape, vroiam sã-mi dai sãrutul, sã mã conving cã are culoarea macului,
dar ca într-un slow motion infinit, pierdusem pariul cu focul chemãrii…
Trecãtor, peste creştetul anilor,
visul a uitat sã prindã rãdãcini, ştia ce ştia…
Veni-va timpul ca pãmântul, ascuns între şoapte,
sã se scurgã latent, mimând pofta de mãrinimie…
Nu mai dau satisfacţie încrederii,
privesc chipul tãu blând cum implorã în absida dimineţii…
Cobor hotãrâtã,
las strânsoarea pieptului gaj sorţii
pofta de împãrtãşire evadeazã
sã ştiţi şi voi cã roşul îmi dã târcoale ca o haitã flãmândã...
Azi
eu şi cu tine- un oarecare-
am terminat de numãrat cele o mie de clipe ce ne despãrţeau,
trãiri încolãcite, înfiorate, ca o primã atingere a fulgilor de nea, ne şoptesc
poveşti…
Aşa de mult vreau sã te sãrut, încât buzele cautã sã-ţi atingã chipul,
lumina lunii intrã ca o avalanşã pe geam, deschizând porţi,
totul în odaie se preschimbã-n crini oriunde privesc, în frunte, buze deschise ahotnic spre prea mult alb…
În pãmântul scurs spre nicãieri, se prind rãdãcini adânci,
îmi strânge pieptul,
şoaptele-ntre noi respirã sacadat,
crinii cresc, mai mult, mai mult,
se lipesc de cer,
iubire,
alb
...
Zbor
între luceferi cu liniştea sub braţ,
caut cu privirea o margine de crin,
nu mai ştiu sã gãsesc resturi printre raze,
aud doar cum se scriu cuvintele,
renegând visul sub care se întorc în somn fiori…
Numai eu şi macul flãmând
mai stãm între pietre
la pândã…
*
Locul I Concursul de poezie,,Eternitãţi de-o clipã" - Ediţia a III-a
