În spatele casei în pãdurea de salcâmi,
este singurul loc unde pot atârna eul în crengi,
aici arde neiertarea,
cenuşiul
poate lua forma unei frunze, sau
a unei veveriţe imitând neastâmpãrul,
sã treacã prin mine
tremurul unei încolţiri.
Mã-nfior...
Orele ocolesc pãdurea,
timpul iese din timp,
face pact cu anotimpurile
ca şi cum m-ar inventa,
ca pe o mânã care-şi strânge-n pun migdala.
Aştern covor de muguri şi lãstari
dacã nu apucã sã înfloreascã se transformã în luceferi.
De aceea pãdurea mea era plinã de luminiţe,
e ca şi cum aş fi de tine doar atinsã
sunt rece...
Ar trebui sã ştiu cã aceasta nu e încã vremea,
sau poate este clipa care nu mai are început?
Aştept în tãceri
ca timpul sã se facã libelulã
când voi prinde rãdãcini
în umbra luciului de piatrã.
*
Te port în braţe
aproape de focuri
cu valsul zborului de libelulã
lipit de frunte.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Maria
îţi simt fizic încolţirea
şi timpul dintre cuvintele tale şi sufletul meu
zboarã
aşa de libelul
