Angoase, lacrimi, priviri incomplete imi
zdruncina universul. Dupa mult timp am
inceput sa resimt cutremurul existential si
imi e ataaat de frica...ma tem sa nu pierd
ceea ce am obtinut cu atata efort.
Din nou sunt nesigura pe soare, pe zi si
noapte, pe vorbe si fapte...simt ca
incertitudinea mi-a strans trupul ca un
corset pe care nu il mai pot inlatura.
Supozitiile imi imping gandurile rele peste
cele pozitive, as vrea sa fug insa nu pot
evada; sunt acoperita de visuri si sperante
daramate.
Care o fi calea cea buna?
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
cotangenta: Iti dau dreptate...fara credinta am hoinari prin viata fara sa gasim drumul corect.
