Ard inimi preacurate, cad lacrimi complet
nevinovate…
Aud suspine adânci, din propriile cuvinte!
Te chem, mǎ rog sǎ vii, dar tu, nu vii…
Aştept un ceas, aştept o veşnicie…
Un foc strãbate un suflet rǎtǎcit
Iubirea mǎ cuprinde, cad rãpus
De dorul tãu în lacrimi ce s-au dus
Spre alte zãri, rǎmase necunoscute..
Ţi-aud suavul glas, în bezna fãrã seamãn,
Încerc sǎ te gãsesc, dar nu-i decât o
înşelare.
Aici nimic nu mai existǎ, cǎci totul a
murit…
Doar eu mai rãtãcesc, în ciuda disperãrii…
Şi beau amar din clipe, beau întreg veninul
În clipa ce-a ramas, eu gândul tot spre tine
Îl mai înalț cu ultima suflare…
Cer inimii tale, mãcar un ultim glas…
Sã-ți vǎd din nou privirea, chipul blând,
Sã-ți simt mişcarea linǎ cu care m-atingeai…
Te rog, dar nu ştiu dacã mai auzi
Acest ultim glas, aceastã ultimǎ strigare..
De-ar fi sǎ mor, ştiu cǎ nu-i nicio problemǎ
Tu m-ai uitat şi nu vei suferi
Întreaga lume nu mã mai cunoaşte
Doar simpla amintire mai ştie cum mã cheamǎ!
Sã plâng aş încerca, dar lacrima cade,
Cade fulgerãtor în interiorul meu…
Îmi zdrobeşte inima, îmi cutreierǎ sufletul
Şi astfel durerea devine şi mai mare..
|
