Doar verde tremurã-n fire,
În paşi, în gândire,
Pãcãlind spiritul greu
Cã n-aş mai fi eu...
Smarald mã-nvaluie cerc,
Când taine încerc,
Picurând în tãcere,
Roua de foc, fãrã vrere;
Profani,
Rãmân în neînţelesul gândirii
Şi muşcã din fructele firii,
Nevãzând timpul oprit,
N-auzind cântul şoptit,
Doar arar trepte
Cãtre alte tãrâmuri,
Rup legende în sute de brâuri,
Sãgetând zarea-n amurg
Cu hieroglife ce-n clipe se scurg...
Cãrarea vibrând se deschide,
În cleştarul de jad mã cuprinde,
De rãmân încrestatã,
De soarta ciudatã...
La brâu cheia stã sã nu cadã,
În uimirea cascadã;
De o pierd pierdutã rãmân!
Şi strig din adâncul plãmân,
Cã sens, simbol n-am cuprins
Şi aprind duh, stele şi nouri,
Luminii stãpânã sã-i fiu,
În pãgânul verde pustiu
Şi adun doar venin,
Din murmurul plin,
Deschizând în descânt,
Cu balaurul vânt,
Poarta într-un târziu...
Sã mai vin? -nu mai ştiu!
Rãmâne doar curcubeu,
În umbra verdelui Eu...
Ghici verdele ce-i?
Deschide poarta dacã mai vrei!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
superba neutralitate, dar pana cand? amintirile ma chinuiesc! tu ce zici?
pupici si succes in poezie!
Imi place. Muzicalitatea are o cadenta foarte fluida, totusi devine monotona dupa un timp.Ideea de verde ai conturata cat se poate de bine;parca tot timpul porti lentile verzi.
